Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că, miercuri, 15 august, autobuzele ce deservesc transportul public de persoane în municipiul Constanța, vor circula după programul de sâmbătă și duminică (5:45 – 23:00).
În zilele de joi,16 august și vineri, 17 august 2018, programul de circulație va fi tot de sâmbătă și duminică, dar cu începere de la ora 5:15.
Linia 3B (Târg Legume) circulă miercuri, 15 august 2018, în program special, la orele 06:00; 12:00 și 18.00.
Chioșcurile de bilete vor funcționa după program normal.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pregătirile pe linia prevenirii și stingerii incendiilor au început, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța, cu două săptămâni înainte de Sărbătorile Pascale, prin misiuni de informare și verificare a respectării […]
Calitatea apei de îmbăiere este excelentă în Mamaia și pe întregul litoral românesc, conform Primăriei Constanța, care precizează că analizele efectuate de Direcția de Sănătate Publică Constanța confirmă absența contaminărilor. În mijlocul îngrijorărilor recente legate […]
Polițiști din cadrul Serviciului Transporturi Maritime au efectuat joi, 29 iunie, două percheziții în municipiul Constanța, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică […]
Be the first to comment