Vești bune pentru locuitorii a cinci localități constănțene! SC RAJA SA a organizat, vineri, o conferință de presă în cadrul căreia a fost semnat Contractul de lucrări CL 22 – “Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție în localitatea Lazu, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, reabilitare stație de pompare apă uzată, stații noi de pompare apă uzată și conducte de refulare aferente, din localitatatea Agigea. Rețele apă Ovidiu, Cumpăna, Poiana. Aducțiuni Ovidiu, Poiana. Rețele de canalizare Ovidiu, Cumpăna, Poiana.”
“Lucrările prevăzute în contractul pe care îl semnăm, astăzi, însumează 13,73 kilometri de noi rețele de apă potabilă, precum și 13,67 kilometri de rețele de apă reabilitate, adică tot făcute noi, nouțe. Totul la standarde europene de calitate, cu repercusiuni directe la dezvoltarea sistemului de canalizare, capitol la care, datorită efortului conjugat al autorităților publice locale și ale operatorului regional de ape, Constanța are cel mai mare procent național de racordare la rețeaua de canalizare, ceea ce înseamnă civilizație”, a explicat Felix Stroe – Director General RAJA SA Constanța.
Contractul face parte din Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, elaborat de RAJA SA Constanța, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM). Proiectul are o valoare de peste 593 milioane euro și vizează investiții pe raza a 91 de localități din cadrul a șase județe (Constanța, Ialomița, Ilfov, Călărași, Dâmbovița și Brașov), fiind structurat în cadrul a 50 contracte de lucrări și patru contracte de servicii. Finanțarea este atrasă din fonduri europene, în proporție de 75 la sută, restul fiind contribuție românească, doi la sută din partea autorităților locale, iar restul de 23 la sută, în cote egale, jumătate Guvernul României, jumătate RAJA SA.
“Apa înseamnă viață, iar ceea ce facem la Consiliul Județean, împreună cu RAJA SA, este de a duce apa la fiecare locuitor al județului Constanța, astfel încât fiecare locuitor să beneficieze de apă de calitate, fapt ce duce la creșterea calității vieții cetățenilor din județul nostru”, a menționat Marius-Horia Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Constanța.
Prin implementarea acestor investiţii, gradul de conformare la prevederile directivelor europene va creşte de la 95,00% la 100,00%, pentru sistemul de alimentare cu apă, şi de la 69,05% la 87,00%, pentru sistemul de apă uzată.
“Vorbim de cartierul rezidențial Ovidiu Sud, unde va fi realizată rețeaua de canalizare, acolo unde acum nu există, dar și de rețeaua magistrală a orașului Ovidiu, unde se va realiza o supratraversare a podului rutier cu o conductă magistrală, de 1000 mm, precum și de toată lungimea orașului, de-a lungul căii ferate, pe toată Strada Frunzelor”, a declarat George Scupra, primarul orașului Ovidiu.
Acesta a subliniat și importanța investiției pentru locuitorii din satul Poiana, aferent orașului Ovidiu. “Este o investiție foarte necesară, în Poiana nu avem deloc rețea de canalizare. La finalizarea lucrărilor vom avea o rețea de 12 kilometri lungime, care va acoperi întreg satul”.
Primarul constănțean a dorit să sublinieze și rolul determinant avut chiar de locuitorii din Poiana, fără participarea acestora proiectul riscând să nu poată fi realizat.
“Nici noi, primăria, nici RAJA, nu dispuneam de teren în câmp pentru a fora puțurile de apă. Am făcut apel către locuitori și am găsit înțelegere. Am făcut schimb de terenuri și pe acele suprafețe vom fora puțurile, iar locuitorii din Poiana vor fi cei care vor beneficia direct de apa captată”, a mai spus George Scupra.
Beneficiari ai lucrărilor vor fi și cetățenii din comuna Cumpăna, localitate aflată în plină expansiune, atât din punct de vedere teritorial, cât și al numărului de locuitori.
“Nu putem vorbi de străzi care să nu aibă parte de această rețea vitală de infrastructură. A fost un drum lung, din 2013, când am înaintat nota de fundamentare, până în 2020, când vom începe, efectiv, să implementăm proiectul. Vom avea 2,1 kilometri de rețele noi de alimentare cu apă, 5,6 kilometri de reabilitări de rețele de alimentare cu apă, care sunt mai vechi de 45-50 de ani și care trebuie reabilitate la standarde tehnice moderne, care să asigure calitatea apei, pentru a proteja sănătatea populației. În fine, vom avea și aproape șase kilometri de rețea nouă de canalizare”, a declarat Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna.
Valoarea contractului este de 67.835.525,22 lei, iar la finalizarea sa beneficiari vor fi peste 35.000 de locuitori, din cinci localități constănțene: Ovidiu, Cumpăna, Agigea, Lazu și Poiana. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 22 de luni.
Be the first to comment