RAJA SA Constanța sprijină Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” în vederea derulării proiectului educativ Rotary Hands Across Waters

RAJA sprijină Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” în vederea derulării unui proiect educativ. FOTO RAJA Constanța

RAJA SA Constanța a găzduit miercuri, 2 martie, un grup de elevi din cadrul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, însoțiți de profesori îndrumători, care au vizitat Stația de Tratare și Pompare Palas și Laboratorul de apă potabilă din Constanța.

Interesul acordat serviciilor furnizate de către RAJA este determinat de proiectul Hands Across Waters, în care sunt implicați elevi ai CNMB. Programul de înfrățire și colaborare între școli din mai multe țări are ca obiectiv sensibilizarea participanților privind rolul tinerei generații în valorizarea acestei resurse, cultivarea în rândul participanților a unor competențe interdisciplinare în abordarea tematicii apei, împărtășirea cunoștințelor cu alți elevi din diferite colțuri ale lumii, dar mai ales identificarea în comun a soluțiilor de gestionare sustenabilă a managementului integrat al apei, care ar putea fi implementate în viitor.

Anul acesta participanții trebuie să realizeze observații și documentare referitoare la calitatea apei potabile din consumul urban comparativ cu apa îmbuteliată, ținând cont de calitate, costuri, amprenta asupra mediului etc.,  în contextul în care această bogăție naturală a planetei noastre, este în mare pericol în viitorul previzibil. Activitățile științifice și educative se desfășoară în parteneriat cu RAJA care le-a oferit tinerilor informații referitoare la resursele de apă din județul Constanța, exploatarea acestora, dotările, infrastructura de apă și monitorizarea tuturor proceselor, prin echipamentele și sistemele de control de care dispune societatea noastră.

Elevii și profesorii aflați în vizită au aflat astfel care sunt etapele prin care trece apa brută, de la captare până la robinetele din fiecare casă, și cât de important este să protejăm această resursă, a cărei calitate este tot mai afectată de creșterea demografică, de poluarea mediului și de schimbările climatice. Au aflat că apa distribuită în sistemul centralizat este atent și permanent monitorizată prin laboratoarele proprii, dar și ale Direcțiilor Județene de Sănătate Publică, unde se verifică periodic calitatea organoleptică și microbiologică, ca și eficiența procedeelor de tratare, cu accent pe tehnologia de dezinfecție, în scopul determinării potabilității apei conform valorilor parametrilor relevanți prevăzuți de legislația în vigoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*