Pentru executarea lucrărilor de reabilitare a conductei de alimentare cu apă de pe strada Arcului din municipiul Constanța, lucrări derulate în cadrul ”Programului Operațional Infrastructură Mare”, RAJA SA sistează furnizarea apei potabile, miercuri – 03 martie, în intervalul orar 08.30 – 19.00.
Ca urmare a desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zonele:
strada Arcului;
Cartierul KM 4-5, precum și cei arondați punctelor termice 91-93;
Șoseaua Mangaliei, tronsonul delimitat de strada Pandurului și bulevardul Aurel Vlaicu;
Complex Comercial Dorally Mall;
Peco Petrom și Peco Mall.
Totodată, în același interval orar se va furniza apă cu presiune scăzută utilizatorilor de pe strada Prelungirea Sergent Nicolae Grindeanu, porțiunea cuprinsă de Șoseaua Mangaliei și strada Micșunelelor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Traficul rutier va fi restricționat, miercuri, pe banda a doua de circulație a străzii Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța, pe tronsonul delimitat de bulevardul Mamaia și strada Nicolae Iorga. Potrivit RAJA SA, măsura a […]
Pentru executarea unor lucrări de remediere a unei avarii la conducta cu diametrul de 600 mm, care alimentează rezervorul Constanța Sud, dar și zona de la ieșire din municipiul Constanța, spre Mangalia, RAJA SA Constanța […]
Locuitorii comunei Peștera se pot considera cu adevărat norocoși. În timp ce peste tot în țară prețul apei potabile crește, la ei apa este din ce în ce mai ieftină. Primăria și Consiliul Local au […]
Be the first to comment