RAJA SA va executa marți, 09 noiembrie, lucrări de racordare la sistemul centralizat de distribuție a noii conducte magistrale de la nivelul Stației de Pompare și Tratare Castel Mangalia.
Potrivit RAJA, investiția face parte din Contractul de lucrări CL18 „Rețele apă Limanu, 2 Mai, Vama Veche, Albești, Cotu Văii. Rețele de canalizare Limanu”, în valoare totală de aproximativ 39 de milioane de lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Pe timpul desfășurării lucrărilor, în intervalul orar 08.00 – 19.00, va fi sistată furnizarea apei potabile către consumatorii din localitățile 2 Mai și Vama Veche, iar în Șantierul Naval Damen se va furniza apă cu presiune scăzută.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, au transmis reprezentanții societății.
Be the first to comment