În municipiul Mangalia se execută joi – 04 aprilie 2024, lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă la sistemul centralizat de la intersecția străzilor Oituz cu Portului.
Ca urmare, în data de 04 aprilie 2024, se va sista furnizarea apei potabile timp de 24 de ore, în intervalul orar 00.00 – 24.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona delimitată de intersecția Șos. Constanței cu str. Matei Basarab, inclusiv cei din Cartierul Coloniști din orașul Mangalia.
În acest interval, în sectorul cuprins de intrarea în orașul Mangalia până la primul sens giratoriu (intersecția Șos. Constanței cu str. Rozelor – partea stângă), se va furniza apă cu presiune scăzută.
Intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora și a debitului de apă, timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție fiind de aproximativ 12 ore. Reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată.
Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL16: ”Rețele apă și canalizare Mangalia”, în valoare totală de aproximativ 41 de milioane lei, proiect derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.
Be the first to comment