Societatea RAJA SA a anunțat că, în cursul nopții trecute, echipele care au acționat timp de 36 de ore la nivelul conductei de aducțiune ce asigură necesarul de apă din Stația de Pompare Caragea Dermen către Stația de Pompare Călărași au reușit să finalizeze lucrările. Fiind vorba despre o instalație nouă, au fost necesare mai multe verificări și probe înainte de umplerea acesteia. Ulterior, s-au făcut manevrele de repunere în funcțiune a sistemului.
„În prezent, în orașul Constanța s-a reluat deja furnizarea apei în majoritatea zonelor, apreciind că, până în jurul orei 11.30, pe măsura umplerii rețelei și în funcție de consum, toți constănțenii afectați de aceste intervenții vor avea apă la robinete la parametrii normali”, au transmis reprezentanții societății.
Și pe conducta de aducțiune ce asigură necesarul de apă în cartierele Palazu Mare, Boreal, Tomis Plus și Impact și în orașul Ovidiu s-a început alimentarea cu apă, în cursul acestei dimineți. Însă, în urma operațiunii, unul dintre tronsoanele mai vechi ale conductei a cedat, fiind necesară intervenția imediată. Prin urmare, a fost întreruptă din nou alimentarea cu apă și golită instalația. Momentan se desfășoară lucrări pentru remedierea avariei, urmând ca, la finalizarea acesteia, furnizarea apei să se facă lent și treptat pentru evitarea producerii altor avarii și în funcție de configurația rețelei în zona de distribuție.
„Estimăm că reluarea furnizării apei la parametrii normali în cartierele Palazu Mare, Boreal, Tomis Plus și Impact și în orașul Ovidiu se va realiza în jurul orei 16.00”, au mai precizat sursele citate.
Be the first to comment