RAJA a anunțat că în data de 18 ianuarie, a programat o lucrare în Cumpăna, iar locuitorii comunei vor avea apă la presiuni reduse din de două ore.
Marți, 18 ianuarie 2022, RAJA S.A. va executa lucrări de modernizare la nivelul Punctului de Transformare 549 din cadrul Complexului de Pompare – Înmagazinare Constanța Sud (Bifurcație Cumpăna). Prin urmare, în intervalul orar 10.00 – 12.00 se va furniza apă cu presiune scăzută către toți consumatorii din localitatea Cumpăna. În acest timp abonații din zonele înalte și cei de la etajele superioare vor fi afectați de lipsa apei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare” reia spectacolul „Califul Barză”, o adaptare după povestea lui Wilhelm Hauff. Piesa este programată duminică, 19 ianuarie, de la ora 10. Redacția Constanța NEWS are plăcerea […]
Două personaje fantastice îndrăgite de copii au adus Magia Crăciunului pe scena Casei de Cultură din Constanța. Harry Potter și Elsa, prințesa Regatului de Gheață au reînviat basmele și legendele de sărbători și le-au adus […]
16 percheziții au avut loc în județul Constanța într-un dosar penal de furt calificat, iar trei bărbați sunt suspectați că au furat combustibil din trenuri. Potrivit IPJ Constanța, la data de 19 iunie, polițiști din […]
Be the first to comment