RAJA a anunțat că s-au înregistrat 117 reclamații în urma ploilor abundente. Cele mai multe, 70 au venit din municipiul Constanța

Străzi inundate în Constanța

RAJA a anunțat că la dispeceratul societății s-au înregistrat astăzi dimineață 117 reclamații în urma ploilor abundente, iar cele mai multe, 70 au venit din municipiul Constanța.

”În urma ploilor abundente, ce au depășit cu mult debitele de preluare ale sistemului de canalizare, într-un interval scurt de timp, la dispeceratul societății s-au înregistrat 117 reclamații. Cele mai multe, 70 au venit din municipiul Constanța, din zonele Delfinariu – Piața Chiliei, zona Dacia, str. Șoseaua Mangaliei, Bdul Aurel Vlaicu, Km 4-5, cartier Poarta 6 și zona Constanța Sud. În restul județului, s-au înregistrat 47 de reclamații din localitățile Cumpăna, Agigea, Costinești, Tuzla, Neptun, Venus și Eforie Nord. Echipele de intervenție s-au aflat permanent în teren și au răspuns la toate aceste solicitări.

În prezent, la nivelul municipiului Constanța, sunt constituite 17 echipe de intervenție, iar la nivelul județului alte 31, dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere, care acționează pentru remedierea tuturor solicitărilor primite la dispeceratul societății, dar și pentru degajarea carosabilului în zonele predispuse la inundații.

Subliniem faptul că, sistemul stradal de colectare și evacuare a apelor meteorice este proiectat conform reglementărilor tehnice în vigoare, pentru preluarea cantităților de apă calculate conform unor date standardizate, pentru ploi de intensitate, durată și frecvență medii.

De asemenea, pentru a se asigura funcționarea sistemului pluvial și de canalizare în condiții corespunzătoare, echipe din cadrul companiei, desfășoară lucrări de curăţare şi decolmatare a gurilor de scurgere-colectare a apelor meteorice şi stradale, a rigolelor și a căminelor de vizitare” – RAJA.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*