RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Sediul RAJA
Sediul RAJA

Ca urmare a avertizărilor meteorologice de instabilitate atmosferică, îndeosebi după-amiaza și seara, ce se vor manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină, cantitățile de apă putând depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, la nivelul RAJA S.A. a fost decisă activarea Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă, începând de vineri, 14 iunie 2019, ora 11.00, până marți,18 iunie 2019, ora 08.00.

În cadrul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenţie la nivelul localităților deservite, din întreaga arie de operare, dotate cu utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în perioada minivacanței de Rusalii, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate.

“Asigurăm toţi abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și de canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce vor fi rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei electrice.

Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924”, au precizat reprezentanții RAJA.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*