UPDATE: În urma întâlnirii dintre Prefectul județului Constanța, reprezentanții Primăriei, ai RADET și ai ELCEN s-a ajuns la o concluzie: apa caldă nu va fi oprită și vor fi găsite situații pentru achitarea datoriei istorice a RADET către CET (ELCEN).
Având în vedere notificarea Electrocentrale Constanța prin care infomează că există riscul opririi furnizării energiei termice pentru prepararea apei calde de consum în municipiul Constnața, R.A.D.E.T. face un apel către toți consumatorii săi ce înregistrează datorii la plata facturilor, să efectueze urgent plăți la casieriile regiei din str. Badea Cîrțan nr. 14 A și aleea Cutezătorilor nr. 13 (zona Inel II), sau la oricare dintre sucursalele BRD fără perceperea niciunui comision.
În zilele următoare RADET va întreprinde acțiuni energice pentru izolarea celor rău platnici.
“Vă rugam să înțelegeți situația dificilă în care se află producătorul de energie termică și să realizați că plătindu-vă facturile la zi aveți siguranța menținerii continuității serviciului public. Mulțumim tuturor celor care vor da curs apelului nostru și vor face eforturi să își achite obligațiile de plată. “, au transmis reprezentanții RADET.
Be the first to comment