PSD-iștii constănțeni sunt supărați pe PNL-iști că au votat împotriva acordării bonurilor valorice pe 2018

Consilierii PNL au votat împotriva bonurilor valorice

Organizația municipală Constanța a Partidului Social Democrat apreciază că votul consilierilor liberali împotriva acordării tichetelor valorice pentru anul 2018 denotă un cinism rar întâlnit în orice comunitate civilizată.

Constatăm cu tristețe că, pentru liberali, categoriile din municipiul Constanța aflate în situații de dificultate sau vulnerabilitate economică și socială sunt invizibile. Înțelegem că pentru liderii PNL și aleșii lor locali suma de 40 de lei, valoarea unui tichet, reprezintă banii cotidieni de cafea, însă pentru aproximativ 30.000 de constănțeni constituie un real sprijin în achiziționarea celor trebuincioase pentru traiul de zi cu zi în decursul unei luni calendaristice.

Dacă liberalii ar fi deținut astăzi majoritatea în Consiliul Local, toate persoanele care se încadrează în cadrul programului „Respect”, și familiile acestora, ar fi rămas fără ajutor din partea administrației locale pe tot parcursul anului 2018. Acest lucru spune totul despre respectul liberalilor față de constănțeni și arată că votul din anul 2016, care i-a plasat în opoziție, a fost unul corect.

Tot astăzi, consilierii locali ai P.S.D. au votat în unanimitate toate proiectele propuse de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, care, printre altele, reglementează: prețul gigacaloriei de 250 lei pentru fiecare constănțean pe întreaga perioadă a sezonului rece 2017-2018, creșterea cuantumului burselor aferente semestrului I al anului școlar 2017-2018 de care vor beneficia peste 10.000 de elevi, premierea sportivilor constănțeni și a antrenorilor din cadrul Clubului Sportiv „Farul” și din cadrul Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” pentru performanțe deosebite obținute pe parcursul anului în curs, funcționarea unui adăpost pentru situații de urgență în perioada sezonului rece cu o capacitate maximă de 27 de locuri, precum și acordul voluntar pentru îmbunătățirea colectării selective a deșeurilor.

PSD Constanța rămâne de partea constănțenilor și va sancționa public toate derapajele opoziției liberale din mandatul prezent, precum și din cel viitor din cadrul Consiliului Local Municipal.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*