Protest al șoferilor de autobuz din Constanța: ei vor circula cu farurile aprinse, timp de două ore, pe perioada ședinței CLM

Autobuz RATC Constanța. FOTO RATC
Autobuz RATC Constanța. FOTO RATC

Sindicatul Liber Transport în Comun Constanța, împreuna cu Sindicatul Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe, anunță măsuri de protest în Constanța, vineri, timp de două ore.

Sindicaliștii cer creșteri salariale care să acopere rata inflației, așa cum au fost prevăzute în cadrul negocierilor anterioare, dar în prezent au fost blocate.

„Considerăm că revendicările pe care le-am formulat sunt îndreptățite și că avem dreptul de a obține creșteri salariale care să ne coreleze veniturile cu rata inflației și cu realitatea socio-economică a prezentului. Dorim să tragem un semnal de alarmă către autorități, pentru a sublinia importanța unor negocieri corecte, transparente, în cadrul cărora să fie găsite soluții care să mulțumească ambele părți”, spun reprezentanții celor două sindicate.

Astfel, având în vedere faptul că revendicările formulate nu au fost îndeplinite, respectiv creșterile salariale prevăzute în cadrul negocierilor anterioare au fost blocate, dar și faptul că în ședința de Consiliu Local al Municipiului Constanța urmează să fie aprobat un buget de austeritate al CT BUS, șoferii mijloacelor de transport în comun vor circula cu farurile aprinse, în intervalul 14.00 – 16.00, în semn de protest.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*