Administrația locală din Constanța confundă orașul cu un cătun, iar cea județeană consideră că un târg la care merg toți marii jucători din industrie nu este relevant pentru promovarea litoralului. Așa poate fi rezumat modul în care cele două mari instituții văd promovarea celei mai importante destinații de vară a României.
Anual au loc două târguri naționale de turism. Ediția de toamnă este pregătită de Romexpo între 10 și 13 noiembrie, iar cea de primăvară debutează pe 23 februarie 2023. Municipiul Constanța, cel care păstorește și stațiunea Mamaia nu a fost prezent la niciunul dintre cele două.
Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că agenții economici din stațiunea Mamaia plătesc lunar așa-numita taxă de promovare. Până în anul 2018, banii mergeau la Asociația Litoral – Delta Dunării. De atunci însă, sumele dispar pe acțiuni care nu au nicio legătură directă cu Mamaia, iar efectul evenimentelor este zero. Primăria condusă de Vergil Chițac nu are nicio strategie coerentă de promovare turistică, nu are un calendar al evenimentelor din acest an și nu își dorește să apară la targurile de profil.
Mai grav este însă faptul că actuala conducere a Consiliului Județean Constanța urmează aceeași strategie păguboasă.
“Consiliul Județean Constanța nu va fi prezent cu un stand la târgul de turism, programat pentru luna februarie în București. În schimb, vom participa la târgul din toamna 2023, care se va desfășura tot în București. Această alegere s-a făcut din cauza dificultății de a susține financiar participarea la două târguri de turism într-un singur an și a evaluării impactului participării la târgul din toamnă”, a declarat – pentru CTnews – purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Constanța.
Cu alte cuvinte, litoralul este promovat abia în luna noiembrie 2023? Asta după ce Consiliul Județean Constanța nu a fost prezent nici la ediția din noiembrie 2022 a târgului cu un stand.
De menționat este și faptul că alte Consilii județene au înțeles importanța acestor evenimente. Arad, Buzău, Suceava și chiar vecinii de la nord – Consiliul Județean Tulcea – vor fi prezenți la Târgul de Turism al României. Totodată, orașe precum Mangalia, Alba Iulia, Botoșani, dar și Thassos, Nestos și Alexandroupolis din Grecia vor avea stand-uri la acest eveniment.
Sezoanele trecute Mamaia și litoralul, în general, s-au făcut remarcate doar prin bâlbele autorităților legate de taxele de parcare uriașe și de plajele care fie nu erau deschise la timp, fie erau prea late sau prea abrupte pentru turiști.
Faptul că Litoralul românesc nu este reprezentat la principalul eveniment de turism din primăvara 2023 este o pată rușinoasă pe obrazul turismului Românesc. Mihai Lupu și Vergil Chițac dovedesc, încă o dată, că sunt oameni care nu înțeleg că turismul aduce bani. Acei bani de care avem nevoie atât de mare pentru dezvoltarea litoralului.
Ce sa promoveze? Constanta este un santier perpetuu de cativa ani.