Universitatea Maritimă din Constanța a obținut certificatul de recepție finală pentru noua clădire de la Baza Nautică, pas ce marchează încheierea proiectului “Extindere, reabilitare, modernizare și echipare infrastructură educațională universitară Corp B – Baza Nautică (sediu Lac Mamaia) str. Cuarțului nr. 2, Constanța”, proiect demarat în august 2019 și finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020.
Concret, prin intermediul acestui proiect, infrastructura educațională a universității a fost extinsă cu 2.086 m.p. și completată cu 6 săli de curs, 4 săli de seminar, 3 laboratoare, 3 sedii catedră și 2 amfiteatre cu 318, respectiv 90 de locuri. Tot aici au fost instalate două simulatoare noi, de ultimă generație, care asigură pregătirea aplicată a studenților în conformitate cu nevoile de dezvoltare tehnologică și cu cerințele specifice sectoarelor industriei maritime: Simulatorul Macara dezvoltă competențele studenților de operare a containerelor și a instalațiilor off-shore, în timp ce Simulatorul Balast oferă o replică realistă a dinamicii comportamentului unei platforme mobile de foraj pentru balast și sisteme de menținere a poziției.
La nivelul universității, impactul proiectului a fost resimțit în primul rând de studenți, prin îmbunătățirea infrastructurii și a dotărilor folosite în pregătirea lor teoretică și practică, condiție esențială pentru însușirea competențelor necesare intrării cu succes pe piața muncii. În plus, extinderea infrastructurii educaționale a făcut posibilă desfășurarea aproape exclusivă la noul sediu a cursurilor aferente specializărilor Facultății de Electromecanică Navală, degrevând atât studenții, cât și cadrele didactice, de transferul între cele două sedii ale UMC.
La nivel local, proiectul a sporit capacitatea UMC de a anticipa și de a răspunde cerințelor pieței privind standardele și calitatea academică, de a dezvolta noi programe, beneficiind de tehnologie modernă și echipamente de ultimă generație utilizate la instruirea viitorilor absolvenți.
Proiectul s-a desfășurat în perioada august 2019 – decembrie 2023 și a avut o valoare totală de 25.988.109,93 lei.
Be the first to comment