Programul IPS Teodosie de praznicul Acoperământului Maicii Domnului

Pe 1 octombrie, Biserica Ortodoxă cinstește Acoperământul Maicii Domnului. Cu acest prilej, vineri, 29 septembrie, începând cu ora 21.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de Sfânta Liturghie, la mănăstirea Călugăreni (situată în apropierea comunei Pantelimon, jud. Constanța) ce are hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Duminică, 1 octombrie, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, jud. Suceava, așezământ monahal care își serbează hramul.

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului a fost instituită în amintirea unei minuni petrecute în biserica mănăstirii „Maica Domnului” din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul (secolele IX-X). Stareţul mănăstirii, Cuviosul Andrei, a văzut o minune dumnezeiască, în care i s-a arătat Maica Domnului ce acoperea cu un sfânt omofor cetatea Constantinopolului. Cuviosul Andrei l-a chemat şi pe ucenicul său, Epifanie, care, împreună cu ceilalţi părinţi, au reuşit să desluşească semnificaţia biblică a minunii (Maica Domnului este maica întregului neam creștinesc, după cuvintele Mântuitorului rostite când era pe Cruce către Sf. Ioan Evenghelistul: „Iată mama ta” (Ioan 19,27)) şi să dedice o sărbătoare deosebită iubirii materne pe care Maica Domnului o arată faţă de neamul omenesc.
Acoperământul Maicii Domnului este ca un scut protector peste toți creștinii Bisericii care se roagă cu credință pentru a fi izbăviți de ispite și de suferințe.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*