IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu, sâmbătă, 15 aprilie, la ora 23.40, . Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune până la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde, de la ora 24.00, se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
Duminică, 16 aprilie, începând cu ora 11,45, la Catedrala arhiepiscopală, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită mai multe limbi de circulație internațională.
De la ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanţa este programat tradiționalul Concert pascal, susținut de către Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.
Cinstirea Sf. Teotim, Episcopul Tomisului
Miercuri, 19 aprilie, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului. Cu acest prilej, începând cu ora 9.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Sfintei Liturghii la mănăstirea „Sfântul Teotim” din Murfatlar.
În calendarul ortodox, Sfântul Teotim este prăznuit pentru sfinţenia şi minunile sale. A fost ales Episcop al Tomisului în jurul anilor 380-395. În această calitate el a participat, în anul 400, la sinodul local de la Constantinopol, convocat de Sf. Ioan Gură de Aur. A fost contemporan cu unii dintre Sfinţii Părinţi: Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Grigorie de Nazianz etc.
Istoricul bisericesc Sozomen spune despre Sf. Teotim că era de neam scit, adică locuitor al Dobrogei, şi că purta părul lung, semn că el se ocupa cu „filosofia monastică” (deci cu viaţa monahală). Viaţa lui era modestă şi cumpătată, iar virtuţile şi înţelepciunea l-au făcut cunoscut şi în rândul hunilor. Sfântul a încercat să-i încreștineze. Barbarii au crezut că Teotim era bogat și au plănuit să-l ia prizonier. Braţul celui ce a voit să arunce asupra sfântului un laţ anume pregătit, a rămas înţepenit în aer, fiind nevoie de rugăciunea sfântului pentru a-l elibera.
Joi, 20 aprilie, la invitaţia Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va face parte din soborul de ierarhi ce va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Gheorghe, ocrotitorul catedralei şi al municipiului.
Izvorul Tămăduirii
Joi, 20 aprilie, de la ora 19.00, în ajunul praznicului Izvorului Tămăduirii, IPS Teodosie va oficia Vecernia și Sfințirea Apei la mănăstirea Crucea (localitatea Crucea).
Vineri, 21 aprilie, de praznicul Izvorului Tămăduirii, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, începând cu ora 9.00. Apoi, împreună cu clerul și credincioșii va merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va fi săvârșită slujba de Sfințire a Apei.
În Vinerea Luminată Biserica Ortodoxă prăznuieşte Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului. Înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.
Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o Biserica Izvorului cel Tămăduitor şi dătător de viaţă.
Biserica se mai vede şi astăzi în Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
Sărbătoarea s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor V şi VI. În toate bisericile şi mânăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
Sfințire la mânăstirea Colilia
Sâmbătă, 22 aprilie, începând cu ora 7.45, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de sfințire mare (târnosire) a paraclisului mănăstirii Colilia, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, urmată de Sfânta Liturghie. După slujbă, credincioșii vor putea trece prin Sfântul Altar în zilele de 22 și 23 aprilie.
Așezământul monahal este ocrotit spiritual de către Sf. M. Mc. Gheorghe și este situat în apropierea localității Râmnicul de Jos, comuna Cogealac.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în secolul al III-lea, în părţile Nicomidiei, din părinți evlavioși. A fost atras în mod deosebit de mânuirea armelor, ajungând la treizeci de ani la rangul de tribun, apreciat fiind de împăratul Diocleţian pentru victoriile pe care le adusese în lupte. În timpul prigoanei împotriva creștinilor comandată de împărat în anul 303, Sf. Gheorghe a renunțat la toate rangurile lumești și și-a mărturisit credința în Dumnezeu în fața lui Dioclețian.
În cele câteva zile de la mărturisirea credinței până la martiraj, Sfântul Gheorghe a făcut minuni și a îndurat cu stoicism multe chinuiri greu de imaginat. Toate acestea cu dus la convertirea multor păgâni, printre care și împărăteasa Priscila, cea care a primit numele Alexandra la Botez, omorâtă și ea la porunca împăratului. Sfântul Gheorghe a fost ucis prin decapitare cu sabia, fiind sărbătorit de Biserică pe data de 23 aprilie.
Duminica Tomii
Duminică, 23 aprilie, în Duminica Tomii, la invitaţia Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeş, cu prilejul serbării hramului lăcaşului de cult.
Be the first to comment