Dlefinii Ni-Ni și Chan-Chan se pregătesc și ei de mini-vacanța de 1 Mai, atunci când pe litoral sunt așteptați zeci de mii de turiști. O bună parte dintre aceștia și-au propus să ajungă la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, așa că directorul instituției, doctorul Adrian Bîlbă a decis să schimbe programul reprezenațiilor.
Astfel, pe 1 și 2 mai, dar și în toate sâmbetele și duminicile care urmează, au loc reprezentații la orele 11:00, 14:00 și 17:00.
De precizat este că și pe 29 și 30 aprilie, programul va fi unul similar.
Directorul Delfinariului spune că toate instituțiile subordonate sunt gata să primească valurile de turiști sosiți pe litoral și cum vremea nu se anunță a fi foarte călduroasă, vizitatorii au ce vedea la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
“La Acvariu, pe faleză sunt o mulțime de noutăți. Nu mai avem niciun bazin sub renovare, iar bazinul central este mândria noastră și o să aibă ce vedea acolo. La Delfinariu, apa e curată, focile au fost mutate într-un alt bazin, microrezervația e cu iarba în plin avânt vegetativ. Îi așteptăm pe toți vizitatorii pentru că au ce vedea. Nu este doar educație, ci edu-tainment – o educație plăcută, un loc în care de 1 Mai este o zi a bucuriei și poți să vezi lucruri noi și frumoase”, a declarat Adrian Bîlbă pentru Constanța NEWS.
Prețul biletelor nu se modifică de 1 Mai. Taxa de acces la Delfinariu, Microrezervație, Expoziție de Păsări Exotice și Planetariu este:
- Adulți – 12 lei
- Elevi și studenți – 3 lei.
Taxa de intrare la Acvariu:
- Adulți – 8 lei
- Elevi și studenți – 2 lei.
Be the first to comment