Profesorul Gheorghe Dumitrașcu propus post mortem la titlul de cetățean de onoare, propunerea urmând a fi dezbătută în prima ședință a CJC Constanța

Consiliul Judetean Constanta CJC. FOTO Catalin Schipor

Săptămâna viitoare, pe 28 noiembrie, începând cu ora 11.00, consilierii județeni sunt convocați în ședință ordinară în Sala “Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ – Consiliul Judeţean Constanţa. Proiectul ordinii de zi, cuprinde 27 de puncte, primul fiind acordarea unui titlu de cetățean de onoare:

1. Proiect de hotărâre privind acordarea, post – mortem, a titlului de “Cetățean de Onoare al Județului Constanța” domnului prof.univ.dr. Gheorghe Dumitrașcu.

2. Proiect de hotărâre privind desemnarea și validarea ca membru în cadrul Autorității Teritoriale de Ordine Publică Constanța, a domnului Subprefect Jeacă Dumitru.

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Programului cu obiectivele și lucrările de drumuri și poduri, pentru anul 2017, finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța.

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, Organigramei și a Statului de funcții pentru Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, în reorganizare judiciară.

5. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Anexei nr.6 din Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr.17/31.01.2017, privind stabilirea unor tarife, taxe și taxe locale pentru anul 2017.

6. Proiect de hotărâre privind modificarea Organigramei și a Statului de Funcții de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

7. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr.242/29.09.2017, privind aprobarea indicatorilor tehnico- economici faza SF/DALI aferenți proiectului “Reabilitare energetică a clădirilor Centrului de Plasament Antonio, Constanța”.

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adițional nr.1 la Acordul de Parteneriat încheiat între Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, pentru derularea Proiectului “Reabilitare energetică a clădirilor Centrului de Plasament Antonio, Constanța”.

9. Proiect de hotărâre privind emiterea acordului Consiliului Județean Constanța în scopul realizării lucrărilor de instalare cablu fibră optică, de către investitor S.C. TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICATIONS S.A., pe domeniul public al județului Constanța – Complex înmagazinare-pompare Eforie Sud, localitatea Tuzla.

10. Proiect de hotărâre privind emiterea acordului Consiliului Județean Constanța în scopul realizării lucrărilor de instalare cablu fibră optică, de către investitor S.C. TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICATIONS S.A., pe domeniul public al județului Constanța – Complex Tatlageac – Complex + Stație pompare, localitatea 23 August.

11. Proiect de hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr.79/31.03.2017, privind repartizarea pe unități administrativ – teritoriale a procentului de 20% din sume defalcate din TVA pentru achitarea arieratelor, susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală pe anul 2017.

12. Proiect de hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr.199/28.07.2017, privind repartizarea pe unități administrativ – teritoriale a procentului de 20% din cota de 18,5 % impozitul pe venit pentru achitarea arieratelor, susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală pe anul 2017.

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea formulării unei solicitări către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea unui bun imobil situat în municipiul Constanța, str. Soveja, nr.17, din domeniul public al Statului în domeniul public al Județului Constanța.

14. Proiect de hotărâre privind aprobarea formulării unei solicitări către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea unui bun imobil situat în municipiul Constanța, str. Piatra Craiului, nr.4, din domeniul public al Statului în domeniul public al Județului Constanța.

15. Proiect de hotărâre privind stabilirea prețurilor medii la principalele produse agricole, pentru anul fiscal 2018, la nivelul județului Constanța.

16. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr.254/03.12.2014, privind repartizarea spațiilor cu destinația de birouri, precum și a locuințelor de serviciu din imobilul bloc L4, situat în Municipiul Constanța, al. Magnoliei, nr.2, aprobarea criteriilor de repartizare, a chiriei, precum și a contractului de închiriere.

17. Proiect de hotărâre privind trecerea unor imobile din domeniul public al județului în domeniul privat al județului și desființarea acestora prin demolare.

18. Proiect de hotărâre privind darea în folosință gratuită Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța a Sălii de Conferințe din cadrul Pavilionului Expozițional Constanța, în data de 05 decembrie 2017, pentru desfășurarea evenimentului “Gala Voluntarului” 2017.

19. Proiect de hotărâre privind Rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2017 la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța.

20. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli aferent anului 2017, pentru Direcția Publică Județeană de Evidență a Persoanelor Constanța.

21. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017, pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ” Maria Montessori” din Constanța.

22. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017, pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ” Albatros” din Constanța.

23. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017, pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ” Delfinul” din Constanța.

24. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017, pentru Centrul Școlar de Resurse și de Asistență Educațională Constanța.

25. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli și modificarea listei de investiții, pe anul 2017, ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

26. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului județean Constanța pentru trimestrul III al anului 2017.

27. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli și a listei obiectivelor de investiții ale Județului Constanța, pe anul 2017.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*