Profesoară din Constanța, reținută pentru înșelăciune, după ce a strâns peste 24.000 de lei pentru o tabără școlară pe care nu a mai organizat-o

Mașină de Poliție. FOTO Arhiva CTnews

O profesoară din Constanța a fost reținută pentru înșelăciune după ce a strâns peste 24.000 de lei pentru o tabără școlară pe care nu a mai organizat-o, dar nici nu a returnat banii.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 10 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, o femeie de 57 de ani.

Aceasta este bănuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

„Astfel, din cercetările efectuate în dosar a reieșit că, în perioada anului școlar 2023-2024, în calitate de cadru didactic la o unitate școlară din municipiul Constanța, ar fi indus în eroare mai multe persoane vătămate cu privire la organizarea unei tabere școlare în luna august 2024.

Cadrul didactoic ar fi încasat de la persoanele vătămate suma de 24.560 de lei.

Ulterior, nu ar mai fi organizat tabăra și nu ar fi restituit sumele de bani” – IPJ Constanța.

Femeia a fost reținută, pentru 24 de ore, condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

La data de 10 aprilie, instanța de judecată a dispus față de aceasta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*