Procesiune religioasă pe străzile Constanței. Traficul rutier va fi îngreunat în zona centrală a orașului

Sărbătoarea creștină „Sfinții Împărați Constantin și Elena” este marcată joi, 20 mai, printr-o procesiune religioasă, ce are loc, începând cu ora 17.00. Pe toată durata procesiunii, traficul rutier va fi îngreunat în zona centrală a orașului.

Procesiunea religioasă a avut ca punct de plecare Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cu deplasare pe strada Arhiepiscopiei, strada Revoluției din 22 Decembrie 1989, strada Remus Opreanu, strada Marcus Aurelius, strada Aristide Karatzali, strada Mircea cel Bătrân, bulevardul Mamaia, strada Mihai Viteazu, strada Țepeș Vodă, strada Ștefan Mihăileanu, arealul din fața Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Vineri, 21 mai, începând cu ora 09:00, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” se va oficia Sfânta Liturghie.

Evenimentele religioase se desfășoară cu respectarea măsurilor de prevenție împotriva infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*