Primăria orașului Hârșova a pus la dispoziția localnicilor o linie telefonică gratuită, „Telefonul cetățeanului“, pentru ca astfel administrația locală să poată răspunde mai ușor la problemele oamenilor.
„Telefonul cetățeanului“ poate fi apelat la numărul 0800.803.333, iar localnicii pot sesiza probleme de interes local, sesizările fiind preluate și transmise spre soluționare, în cel mai scurt timp, pentru a veni în sprijinul acestora și a menține astfel permanent legătura cu cetățenii comunității.
Reprezentanții Primăriei Hârșova au precizat că numerele de telefon de pe care se va apela și mesajele transmise vor fi înregistrate.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
556 Secții de Votare au fost pregătite în Județul Constanța pentru Alegerile Prezidențiale din 2019. Pe listele permanente sunt înscrise 623.193 persoane. Județul Constanța se numără printre județele fruntașe ca și prezență în secțiile de […]
Având in vedere atenționările meteo de Cod Portocaliu de vreme geroasă, la nivelul SC RAJA SA, s-a luat decizia prelungirii activității Comandamentului pentru Situații de Urgență, până miercuri – 11 ianuarie 2017, ora 08,00. În […]
Asociația Dobrogea de Patrimoniu organizează un eveniment cultural dedicat Zilelor Europene ale Patrimoniului, cu sprijinul companiei IULIUS și în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) și Colegiul Național de Arte „Regina […]
Be the first to comment