Probleme sociale din Medgidia, discutate în prima zi a Săptămânii Naționale a Voluntariatului

Probleme sociale ale orașului, discutate în prima zi a Săptămânii Naționale a Voluntariatului. FOTO: Primăria Medgidia

„Săptămâna Națională a Voluntariatului” la Medgidia a debutat luni, 15 mai, cu o conferință de presă, la care au participat reprezentanții Direcției de Asistență Socială, sub coordonarea viceprimarului Niculae Păun, directori ai instituțiilor de învățământ, reprezentanți ai fundațiilor și ONG-urilor care activează în localitate, preoți și elevi voluntari.

Organizatorii au prezentat programul acestei săptămâni și scopul evenimentelor cuprinse. De asemenea, au subliniat faptul că implicarea Primăriei Municipiului Medgidia, prin Direcția de Asistență Socială, în activități de ajutorare a cazurilor sociale și a persoanelor care vin și solicită sprijin se manifestă pe tot parcursul anului, nu doar în această săptămâna a voluntariatului.

Principala temă de discuție a fost problema nefrecventării școlii de către mulți copii precum și neintegrarea în câmpul muncii a unor persoane care sunt apte de muncă dar trăiesc din ajutorul sociali. Factorii implicați în discuție au convenit să se întâlnească și pe viitor pentru a găsi soluții și a-i determina pe părinți să înscrie copiii la școală. Totodată, un alt scop propus îl reprezintă și convingerea beneficiarilor de ajutor social apți de muncă să își caute un loc de muncă și să nu refuze slujbele oferite de angajatori.

În zilele următoare, voluntarii și reprezentanții Direcției de Asistență Socială vor desfășura activități de conștientizare a populației cu privire la problema drogurilor, acțiuni de sprijin al familiilor defavorizate și vor împărți pliante și broșuri în unități de învățământ pentru a promova voluntariatul în rândul tinerilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*