Pentru remedierea unei avarii la una din conductele principale de alimentare cu apă, cu dimatrul de 400mm, din localitatea Ovidiu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astazi, 10 iulie 2017, în intervalul 13,30 – 16,30. Sunt afectați consumatorii din Ovidiu, de pe partea stângă a localității, pe sensul de mers către Mihail Kogălniceanu.
“Ne cerem scuze față de abonații afectați de această lucrare și îi asiguram că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Columbia Marlow Group, una din cele mai mari companii de ship management din lume, a inițiat anul trecut un proiect ambițios. Mai exact, a pus bazele unui institut de pregătire a lucrătorilor din industria ospitalităţii […]
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu (AIMK) Constanța, în parteneriat cu Aeroclubul României și Agenția de turism și evenimente Mistral Tours & Events, cu sprijinul Forțelor Aeriene Române și Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, anunță cu entuziasm […]
Comisia Mixtă de Control a Consiliului Județean Constanța a finalizat verificările la Spitalul Clinic Județean de Urgență, efectuate după ce în spațiul virtual au apărut imagini cu persoane decedate, puse în saci, ce erau identificate […]
Be the first to comment