Polițiștii constănțeni l-au reținut pe principalul un suspect în cazul crimei urmată de viol, din comuna Corbu. Bărbatul a fost audiat la Poliția Năvodari și și-a recunoscut fapta.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 29 de ani, este vecin cu familia atacată și a declarat că a intrat în casa acesteia cu scopul de a jefui. Convins că aceștia au bani în casă, după ce observase că făcuseră diverse lucrări prin curte, s-a înarmat cu un cuțit lung, tip macetă, și-a acoperit fața cu mască și cagulă și a pătruns în locuința vecinilor săi. În timp ce scotocea prin casă, el i-a trezit pe membrii familiei și a urmat o luptă între el și proprietarul locuinței, pe care l-a doborât cu câte lovituri de macetă, provocându-i leziuni grave, incompatibile cu viața. Soția acestuia, care a încercat să intervină, s-a ales și ea cu răni la mâni, după care a fost imobilizată într-o altă cameră. Ulterior, de supărare și frustrare, a violat-o pe fiica acestora, în vârstă de 20 de ani, iar apoi a fugit.
Polițiștii Secției 5 Rurală Cogealac au fost sesizați, printr-un apel la 112, de către sora minoră, în vârstă de 15 ani. Ajuns la fața locului, echipajul medical a constat din păcate decesul bărbatului, în vârstă de 41 de ani. Tânăra, de 20 de ani, victimă a infracțiunii de viol, a fost transportată la spital, pentru îngriji medicale de specialitate.
De urgență, a fost constituită o echipă complexă de cercetare la fața locului, coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Din echipa de cercetare fac parte polițiști de investigații criminale din cadrul IPJ Constanța, precum și specialiști ai Direcției de Investigații Criminale și ai Institutului Național de Criminalistică din Poliția Română.
Agresorul a fost identificat în scurt timp, iar oamenii legi au efectuat o percheziție la domiciliul acestuia, găsind arma crimei, dar și mai multe obiecte pe care le luase din casa victimelor sale. El a fost audiat la sediul Poliției Năvodari, unde și-a recunoscut faptele. Anchetatorii au mai precizat că bărbatul ar fi cunoscut drept consumator de stupefiante și nu exclud ipoteza că în momentul producerii faptelor s-ar fi aflat sub influența unor droguri.
El urmează să fie prezentat în cursul zilei de sâmbătă, 3 iulie, în fața unei instanțe a Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă.
Be the first to comment