Primul copil născut în anul 2022 la Spitalul Județean Constanța este o fetiță

UPU - Unitatea Primire Urgență Spitalul clinic Judetean de Urgentă Sf. Ap. Andrei Constanta. FOTO Cătălin Schipor

Aproape 850 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, de vineri, 31 decembrie 2021, ora 08.00 și până luni, 03 ianuarie 2022, ora 08.00. După efectuarea investigațiilor necesare, 223 de pacienți au fost spitalizați. Secțiile cu cele mai multe internări sunt Pediatrie (64), Obstetrică-Ginecologie 1 (32) și Cardiologie (19).

Potrivit reprezentanților spitalului, în primele 24 de ore ale intervalului menționat, mai exact din data de 31 decembrie, ora 08.00 până pe 01 ianuarie, ora 08.00, la Unitatea Primiri Urgențe au fost înregistrați 239 de pacienți dintre care, 53 au fost internați. În prima zi a anului 2022 au avut nevoie de investigații și îngrijiri medicale alți 312 pacienți, 81 dintre ei fiind spitalizați. Și duminică, 02 ianuarie, activitatea din UPU a fost intensă. Un număr de 295 de persoane au fost preluate și investigate de către personalul medical, iar 79 dintre acestea au rămas internate. Printre pacienții preluați în această perioadă sunt și doi minori cu vârste cuprinse între 3 și 4 ani, care prezentau arsuri din cauza petardelor și care au fost internați pentru îngrijiri de specialitate.

Primul copil născut în anul 2022 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța este o fetiță (03.24 a.m). În prima zi a noului an, în maternitatea SCJU Constanța s-au născut șapte copii, patru fete și trei băieți

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*