CFR Călători introduce, începând cu 8 martie, trenul InterRegio 1684, de la Constanța spre București, de luni până vineri.
Noul tren InterRegio 1684 va circula în cursul săptămânii, de luni până vineri, cu plecare din Constanța la ora 07.00 și sosirea în București Nord la ora 09.17.
„Alături de trenurile cu plecare din Constanța la ora 05.30 și 08.20 și prin noua variantă de ora 07.00, ce reprezintă o oră de plecare ce se pliază perfect pe nevoile de transport ale celor care au treabă de o zi în capitală, oferim mai multe opțiuni pentru deplasarea de la Constanța la București”, au transmis reprezentanții companiei.
În plus, pe lângă faptul că parcurge distanța în două ore și 17 minute și realizează sosirea la o oră convenabilă în București, IR 1684 asigură mobilitatea și pe secții secundare prin legături potrivite din Ciulnița (sosire 08.17), spre/ dinspre reședințele de județ Slobozia și Călărași. Trenul este format din vagoane moderne și confortabile, modernizate în anul 2020.
Biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale: reducere de 10 la sută prin oferta dus-întors, până la 10 la sută la cumpărarea cu anticipație, 25 la sută la cumpărarea în baza cardului TrenPlus.
„Deschiderea companiei către călători, manifestată în 2020 continuă și în 2021. Rămânem receptivi la nevoile și așteptările lor de transport, la sugestiile care ne sosesc pe canalele de comunicare special deschise pentru ei. Noi ne străduim să transpunem aceste sugestii în decizii utile cât mai multor clienți. Așa înțelegem să ne respectăm promisiunea de a pune călătorul în centrul deciziilor CFR Călători, astfel a fost gândit și introdus din 8 martie 2021, între Constanța și București Nord, și trenul suplimentar InterRegio 1684. Și cu siguranță vom mai avea surprize plăcute pe relația Constanța și nu numai. Continuăm!“, a declarat directorul general al CFR Călători, Dan Costescu.
Be the first to comment