Primarul orașului Hârșova a transmis o scrisoare deschisă către Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța prin care solicită o mai mare implicare în gestionarea situației din oraș față de persoanele care încalcă Ordonanțele Militare.
Scrisoarea deschisă a fost postată de pagina personală de Facebook a edilului.
„Având în vedere nenumăratele mesaje, însoțite de fotografii și apeluri telefonice primite din partea cetățenilor revoltați de inconștiența unui număr mare de persoane ce refuză să respecte obligațiile privind limitarea deplasărilor și răspândirea Covid-19 (care încalcă autoizolarea, mint cadrele medicale, se comportă violent cu cadrele medicale, punându-le în pericol, circulă nestingheriți prin oraș și nu sunt verificați etc.), precum și de ineficiența în gestionarea acestor situații de către EFECTIVELE INSUFICIENTE ale Poliției Naționale, Jandarmeriei și Politiei Locale, întrucât eu ca Primar NU am în subordine Poliția Națională și NU am nicio prerogativă în coordonarea forțelor de ordine din oraș, neputând interveni direct, adresez această scrisoare deschisă conducerii IPJ Constanța, prin care REVIN cu solicitarea de:
- Urgentarea demersului de aplicare a art. 10 alin. 1 și 2 din Ordonanța Militară nr. 3/24.03.2020, respectiv suplimentarea forțelor de ordine, prin INTERVENȚIA FORȚELOR ARMATE
- Repartizarea a cel puțin unui AGENT DE CIRCULAȚIE RUTIERĂ, la Hârșova, pentru ocuparea unuia dintre cele trei posturi alocate, având în vedere numărul mare de infracțiuni la regimul circulației.
Ignorarea acestor solicitări, apreciate necesare și de către Comitetul pentru Situații de Urgență Hârșova, conform Hotărârii nr. 2/30.03.2020, pe care v-am comunicat-o, este de natură să crească riscul răspândirii noului Coronavirus în orașul Hârșova, mai ales pe fondul numărului crescut de cazuri depistate pozitiv în localitatea Țăndărei, ce riscă să devină un focar de infecție, aflată la aproximativ 25 km de orașul nostru.
Deși răspunderea pentru modul în care gestionați supravegherea și controlul cetățenilor ce se deplasează prin oraș VĂ APARȚINE, nu pot asista indiferent la pericolul ce amenință orașul Hârșova, ferit până în acest moment de îmbolnăviri cu acest virus !!!!
AJUTAȚI FORȚELE DE ORDINE DIN ORAȘ, ÎNTRUCÂT NU POT FACE FAȚĂ NUMĂRULUI MARE DE IRESPONSABILI!
Măsurile aplicate tardiv nu vor putea remedia consecințele produse de îmbolnăvirile cu acest virus“, a scris Viorel Ionescu, primarul Hârșovei.
1 Trackback / Pingback