Primăria Poarta Albă a început lucrările pentru o investiție esențială care va aduce beneficii semnificative comunității locale.
Este vorba de proiectul intitulat “Alimentare cu Apă și Înființare Canalizare Menajeră Zona E,” finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, subliniază importanța acestui proiect pentru comunitate.
“Extinderea rețelei de apă și canalizare reprezintă un pas crucial în direcția îmbunătățirii calității vieții locuitorilor noștri. Prin elaborarea acestui proiect, ne propunem să racordăm gospodăriile locale la rețeaua de canalizare, având impactul benefic de a diminua efectul de împovărare a mediului și poluarea apelor subterane și de suprafață. Această inițiativă nu doar contribuie la protecția mediului, dar și aduce un progres semnificativ în confortul și traiul zilnic al comunității noastre”, a spus Vasile Delicoti.
Valoarea contractului de finanțare este de 3.998.134,48 lei, iar proiectul trebuie finalizat până la 31 decembrie 2026.
Be the first to comment