Primăria Orașului Năvodari, cu sprijinul Rompetrol și al Asociației ”Plantăm Fapte Bune în România”, a început, astăzi, campania de toamnă privind plantările de arbori în oraș. Peste 100 de copaci, de diferite specii, de mari dimensiuni, au sosit la Năvodari.
Angajații Primăriei Orașului Năvodari, în frunte cu primarul Florin Chelaru, au început plantarea arborilor în diferite zone din oraș: aliniamente stradale, spații verzi, cartiere ale orașului și în parcuri.
”Cu toții ne dorim să trăim într-un oraș verde, prietenos cu mediul înconjurător și, de aceea, în fiecare primăvară și toamnă derulăm acțiuni de plantare de arbori. Le mulțumesc partenerilor noștri în această acțiune – Rompetrol și Asociația ”Plantăm Fapte Bune în România” și sunt convins că prin faptele noastre, ale tuturor, putem să facem din Năvodari orașul pe care ni-l dorim”, a declarat primarul Florin Chelaru.
Campania de toamnă ”Năvodari, oraș verde” va continua până la mijlocul lunii noiembrie 2024.
Be the first to comment