Primăria Orașului Năvodari a depus astăzi dosarul de finanțare în vederea obținerii a 1.200.000 de lei, finanțare nerambursabilă pentru programul „Rabla Local”. Astfel, pentru prima sesiune de înscriere în program, Primăria Năvodari a solicitat finanțare pentru un număr de 500 de autovehicule.
„Rabla Local” este programul prin care năvodărenii își pot casa mașinile mai vechi de 15 ani, cu o normă de poluare de maximum Euro3, fără obligația de a cumpăra una nouă, primind la schimb suma de 3.000 de lei.
Potrivit reprezentanților instituției, stimulentul pentru casare în cuantum de 3.000 de lei acordat beneficiarului care a predat spre casare și a radiat din circulație și din evidența fiscală a delegatului un autovehicul uzat este constituit din suma de 2.400 de lei, alocată din Fondul pentru Mediu, și suma de 600 de lei, susținută din surse proprii de către UAT Năvodari.
Câteva dintre condițiile de eligibilitate:
- să fiți domiciliați în Năvodari;
- să dețineți un autovehicul uzat, înmatriculat pe numele dvs. de cel puțin 5 ani;
- să fiți la zi cu plata taxelor, impozitelor, amenzilor, ș.a.m.d.;
- să vă dați acordul că nu veți mai aplica pentru alte programe rabla auto;
- autovehiculul dvs. trebuie să aibă norma de poluare maxim Euro 3;
- autovehiculul dvs. trebuie să conțină componentele esențiale;
- să vă angajați că nu vă achiziționați un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
Consiliul Local Năvodari a decis în ședința ordinară din 30 septembrie 2022 aprobarea participării Orașului Năvodari la Programul privind casarea autovehiculelor uzate.
Be the first to comment