Primăria comunei Mihail Kogălniceanu a depus o cerere de finanțare pentru proiectul “Sistem fotovoltaic pentru consum propriu de energie.” Acest demers face parte din apelul de proiecte privind Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice, inclus în “Programul-cheie 1” Surse regenerabile de energie și stocarea energiei din Fondul pentru Modernizare.
Valoarea totală a proiectului, care include și TVA, se ridică la 2.396.488,66 lei.
Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, a vorbit despre importanța acestui demers.
“Implementarea acestui sistem fotovoltaic este esențială pentru a genera energie destinată consumului propriu în clădirile publice și iluminatul public din comuna Mihail Kogălniceanu. Suntem hotărâți să aducem progrese semnificative în direcția energiei regenerabile, asigurând astfel un viitor sustenabil pentru comunitatea noastră,” a declarat primarul Ancuța Belu.
Proiectul propus prevede instalarea unei centrale fotovoltaice de 399,30 kWp pentru a satisface necesarul de energie electrică al comunei.
Centrala fotovoltaică (CEF) Mihail Kogălniceanu va fi echipată cu 726 de panouri monocristaline bifaciale, fiecare având o putere maximă de 0,550 kWp. Aceasta va putea genera o putere maximă de 399,30 kWp, contribuind semnificativ la necesitățile energetice locale.
Proiectul va genera economii semnificative pe termen lung pentru bugetul local și va consolida astfel sustenabilitatea financiară a comunei.
Be the first to comment