Primăria Medgidia și Protoieria organizează manifestări de Bobotează

FOTO arhiva CTnews

Primăria Municipiului Medgidia, alături de Protoieria Medgidia, organizează sâmbătă, 06 ianuarie 2024, de la ora 12.00,  activități religioase cu ocazia Sfintei Sărbători de Bobotează, pe faleza Canalului Dunăre-Marea Neagră (în zona fântânii arteziene). Evenimentul va cuprinde slujba de sfințire a Aghiasmei Mari și ritualul scoaterii din apă a Sfintei Cruci.
Înscrierile la această competiție se fac începând cu ora 11.00, în baza cărții de identitate, de către un reprezentant al Primăriei Municipiului Medgidia, în foișorul de lângă fântâna arteziană.
Regulamentul de participare prevede:
– vârsta de minim 18 ani pentru toți participanții;
– obligația de a-și exprima acordul în scris printr-o declarație pe propria răspundere că își asumă responsabilitatea pentru riscul acestei acțiuni;
– fiecare participant va fi examinat de paramedicul sosit la fața locului cu o ambulanță pregătită să intervină în situații de pericol sau accidente;
– este interzisă folosirea echipamentelor de înot.

Premiul competiției este în valoare de 2.000 lei și se acordă persoanei care recuperează crucea aruncată de preot în Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*