Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, judeţul Constanţa, legal reprezentate prin persoana primarului Mariana Gâju, organizează manifestări prilejuite de Ziua Naţională a României.
Evenimentul se va desfăşura duminică, 1 decembrie 2024, dupǎ urmǎtorul program:
ora 12.30 – depuneri coroane de flori la Monumentul “Memorialul Eroilor”, amplasat în comuna Cumpăna, Str. Șos. Constanţei nr. 2B;
ora 12.45 – depuneri coroane de flori la Monumentul Eroilor din Primul Rǎzboi Mondial situat în apropierea Bisericii „Sfânta Maria”
ora 13.00 – depuneri coroane de flori la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial și la Monumentul Veteranilor, situate în faţa Casei de Cultură din Cumpăna.
– Intonarea Imnului de Stat al României;
– Slujbă religioasă oficiată de preoții din localitate;
– Ceremonialul de depunere de coroane de flori;
– În cinstea Zilei Naționale a României urmeazǎ defilarea susținută de: Batalionul 341 Infanterie Constanța Topraisar Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”, Flotila 56 Fregate a forțelor Navale și Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”
ora 14.00 – Căminul Cultural Cumpăna, unde va avea loc spectacolul „Mândru că sunt românˮ oferit de școlarii și preșcolarii instituțiilor de învățământ, precum și de copiii din ansamblurile folclorice „Boboceii Cumpenei” și „Româncuța”.
Mariana Gâju a avut și un mesaj de Ziua Națională a României pe care îl redăm integral:
„Cei 106 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri din Alba Iulia, 1 Decembrie 1918, au zburat spre lumea largă ca un porumbel alb, purtând mesajul afirmării identităţii româneşti.
Multe pagini glorioase a înscris poporul român în lupta pentru libertate și neatârnare, ce au adeverit peste veacuri vitalitatea și înțelepciunea poporului român, care, trecând prin grele încercări, a rămas neclintit și a prins de fiecare dată noi puteri, ridicându-se, asemenea stejarului după furtună, și mai mândru spre soare.
Una dintre aceste pagini este Marea Unire din 1918, care va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei României, o lecție de perseverență și coeziune.
Nu trebuie să uităm că a fi român este o datorie! Le suntem datori tuturor celor care s-au jertfit, tuturor celor care, înfruntând furtunile istoriei, cu pieptul dezvelit în zloată și-n bătălii, luptând să-și apere pământul acesta frământat cu sângele străbunilor noștri, murind în șes și renăscând în munți, căzând și ridicându-se iar, au spus hotărât – „Pe-aici nu se trece!”.
Să nu ne uităm rădăcinile și să ne păzim țara cu valorile sale, cu bogățiile și frumusețile ei, și așa, frumoasă și bogată, cu o limbă îngerească, să o lăsăm moștenire urmașilor noștri. Căci suntem responsabili și avem datoria să lăsăm urmașilor un loc sfânt, un loc al lor unde să se simtă liberi și fericiți. „Patria ne-o fi pământul/ Unde ne-or trăi nepoții“.
Să ne ocupăm, prin faptă și cuvânt, locul în istoria mântuirii neamurilor.
Să ne ridicăm fruntea ca falnicii și bravii strămoși de odinioară și să spunem mândri la ceas de sărbătoare: „Noi suntem români! ”
„Din dorul de țară și din iubirea de neam izvorăște iubirea de țară.“ Ioan Slavici
Dragi cumpăneni, pentru copiii și nepoții noștri, transmit acest mesaj cu toată dragostea și puterea rugăciunii, de a ne înțelepții mintea.
Să păstreze vie flacăra sufletului de român, credința românului în puterea rădăcinilor sale și în dorința de continuitate a poporului nostru între popoarele lumii” – Mariana Gâju.
Be the first to comment