Primăria Constanța organizează o acțiune publică de solidaritate cu Ucraina

Primăria Constanța urmează să primească banii pentru decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea cetățenilor ucraineni, aferente lunilor ianuarie, februarie și martie

Primăria municipiului Constanța organizează sâmbătă, 12 martie, o acțiune publică de solidaritate cu Ucraina, în cadrul unei ample inițiative de sprijin care are loc, în ziua respectivă, în marile orașe din Europa.

Până în momentul de față, populația orașului Constanța și-a manifestat în mod convingător și salutar căldura, sprijinul, empatia și solidaritatea cu Ucraina și cu poporul ucrainean, în special prin donații de amploare efectuate la Pavilionul Expozițional din Constanța, devenit între timp un adevărat hub umanitar pentru Ucraina, urmare a miilor de produse colectate în această locație prin generozitatea cetățenilor orașului.

„Continuăm campania de colectare de la Pavilionul Expozițional din oraș, organizată în parteneriat cu alte instituții, precum Crucea Roșie Constanța, Consiliul Județean Constanța și Instituția Prefectului Județul Constanța. Totodată, a sosit timpul unei acțiuni publice de amploare la Constanța, al unei acțiuni de solidaritate cu Ucraina care să transmită întregii lumi, dar în special poporului ucrainean, etnicilor români din Ucraina și municipalității partenere Odesa, empatia, sprijinul și solidaritatea cetățenilor orașului Constanța”, au transmis reprezentanții instituției.

În acest sens, pentru întreaga populație a municipiului Constanța, pentru mediul asociativ local, pentru instituțiile publice și pentru mediul de afaceri este lansată o invitație de a participa la acțiunea publică de solidaritate a municipiului Constanța cu Ucraina, acțiune ce va avea loc pe platoul din fața intrării în sediul Prefecturii, sâmbătă, 12 martie, începând cu ora 12.00.

„Forța solidarității trebuie să fie răspunsul nostru, răspunsul comunității europene și euroatlantice la agresiunea militară rusă din Ucraina, iar acest răspuns se va exprima în toată Europa, plenar, unitar, în ziua de sâmbătă, 12 martie, de la Brest la Constanța, de la Florența la Cluj, de la Marsilia la București. Acest război nu lasă nepăsător poporul român, care a trăit numeroase astfel de drame în toată istoria sa. Acest război nu lasă nepăsătoare populația orașului nostru, care a răspuns la superlativ nevoilor de sprijin venite din Ucraina – cu donații, cazare gratuită, hrană și alte gesturi de sprijin apreciate de parteneri și care au schimbat în bine soarta tragică a multor strămutați. Scenele dramatice cu exodul trăit de mame și copii, în secolul 21, criza umanitară de proporții provocată de acest război, valurile de refugiați care ne amintesc de propriile noastre suferințe în războaiele încă vii în memoria noastră colectivă, ne sporesc empatia față de tragedia umanitară care încearcă acum Ucraina. Vă invităm să ne exprimăm plenar solidaritatea cu Ucraina și cu lupta acesteia pentru valorile și principiile europene, pentru modul civilizațional pe care l-au visat și românii în numeroase momente ale istoriei lor. Sprijinind moral Ucraina astăzi, transmitem un mesaj ferm întregii lumi că onorăm lupta pentru libertate și pentru valorile europene a Ucrainei, dusă în numele acelorași valori pentru care și românii au luptat necondiționat și curajos, atunci când acestea au fost amenințate”, au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Constănțenii sunt așteptați, deci, sâmbătă, 12 martie, la ora 12.00, pe platoul din fața sediului Prefecturii Constanța, pentru a-și exprima întreaga noastră solidaritate cu Ucraina, în cele mai dramatice momente pe care le cunoaște Europa după al doilea război mondial.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*