Primăria municipiului Constanța organizează în data de 24 aprilie, ora 10:00, la sediul din bd. Tomis nr. 51, licitație publică deschisă în vederea atribuirii de amplasamente în Bazarul Perla din Stațiunea Mamaia, pentru desfășurare de activități comerciale cu caracter temporar în zone publice – comercializare hand made (aticole lucrate manual) și cadouri estivale cu articole promoționale pentru municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, în sezonul estival 2018.
Garanția de participare (rambursabilă) este de 100 lei/amplasament. Taxa de participare este de 100 lei/amplasament (nerambursabilă). Prețul minim de pornire al licitației, precum și modalitatea de organizare și desfășurare a licitației sunt detaliate în caietul de sarcini și în instrucțiunile privind organizarea și desfășurarea procedurii de închiriere, care se obțin odată cu achitarea taxei de participare/amplasament. Oferta se va depune pentru fiecare amplasament în parte.
Documentele licitației se pot procura începând cu data de 2 aprilie între orele 11:00 – 16:00, de la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în City Park Mall, bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, etajul II. Data limită pentru depunerea ofertelor este 13.04.2018, ora 16:00. Ofertele se vor depune la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în City Park Mall, bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, etajul II. Relații suplimentare se pot obține de la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în City Park Mall, bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, etajul II sau la nr. de telefon 0241/488.192. În caz de neadjudecare a unor amplasamente sau de renunțare la cele adjudecate, licitația publică deschisă se va relua la o dată stabilită ulterior.
Be the first to comment