Primăria Constanța extinde sistemul de alarmare a populației cu nouă noi sirene electronice

Sistemul de alarmare publică din Constanța. FOTO Arhivă
Sistemul de alarmare publică din Constanța. FOTO Arhivă

Primăria Constanța va începe marți, 23 mai, montarea a nouă sirene electronice noi, în diferite locații strategice din oraș. Această inițiativă are scopul de a asigura un nivel crescut de protecție și siguranță pentru populație în cazul unor situații de urgență sau de protecție civilă.

Cele nouă sirene electronice vor fi amplasate în următoarele locații din Constanța:

  1.     Sirena 1.200W – strada Unirii, nr. 32-34, Universitatea „Spiru Haret”;
  2.     Sirena 1.200W – strada Elena Cuza, nr. 12, pe complexul 2 Cocoși;
  3.     Sirena 1.200W – bulevardul Tomis, nr. 235, bloc C, Cinema Dacia;
  4.     Sirena 1.200W – strada Aurel Vlaicu, nr. 41, bloc PC 1;
  5.     Sirena 1.800W – bulevardul Mamaia, nr. 284, Liceul Energetic;
  6.     Sirena 1.800W – strada Aleea Murelor, nr. 14;
  7.     Sirena 1.800W – strada Verona, nr. 2, bloc B;
  8.     Sirena 1.800W – Hotel Riviera Mamaia;
  9.     Sirena 2.400W – Hotel Meridian Mamaia.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, orașul a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare semnificativă, motiv pentru care s-a simțit necesitatea suplimentării numărului de sirene destinate alarmării populației în caz de situații de protecție civilă.

„În urma unui studiu de audibilitate, s-a concluzionat că adăugarea acestor nouă noi sirene va contribui la o acoperire mai eficientă a întregului municipiu. Așadar, în urma efectuării unui studiu de audibilitate, s-a decis ca celor 54 de sirene existente în Constanța să li se alăture, până pe 31 mai, încă nouă”, au precizat sursele citate.

Montarea acestor sirene electronice va implica emisia mai multor semnale acustice, iar autoritățile locale solicită cetățenilor să rămână calmi pe durata acestor teste, deoarece acestea reprezintă doar verificări ale mijloacelor de alarmare și nu există niciun pericol iminent.

Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare și alarmare revine Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Constanța. Aceste mijloace de alarmare permit transmiterea semnalelor acustice cu diverse semnificații sau a mesajelor vocale care vizează adoptarea anumitor măsuri în comunitate în situații de urgență.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*