Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a inițiat un proiect de management de trafic în vederea resistematizării rutiere din zona Delfinariu, care tratează problema mobilității și a siguranței circulației la nivelul străzilor delimitate de perimetrul bulevardul Mamaia – strada Ion Rațiu – bulevardul Tomis – bulevardul Alexandru Lăpușneanu – strada Soveja.
Proiectul de resistematizare rutieră va fi implementat începând cu data de 5 mai, când 28 de străzi vor deveni artere rutiere cu sens unic.
„Măsura a fost luată atât pentru fluidizarea traficului rutier, cât și pentru eliminarea deficiențelor constatate. Realitatea din teren ne arată că aceste străzi cu sens dublu au devenit greu circulabile din cauza numărului mare de autovehiculele ce staționează pe partea carosabilă și care îngreunează traficul în ambele sensuri sau chiar blochează circulația atunci când este necesară intervenția unor mașini autospeciale”, au transmis reprezentanții instituției.
Odată cu instituirea regimului de sens unic, conducătorii auto vor putea staționa și parca pe carosabil. Vor fi amenajate parcări longitudinale delimitate de marcaje longitudinale discontinue, pe ambele părți ale carosabilului, acolo unde configurația carosabilului permite acest lucru. Astfel, va fi creat un culoar central de circulație a autovehiculelor între 3 și 3,5 metri, potrivit normativelor în vigoare.
La nivelul străzii Chiliei, pe partea dreaptă a sensului de mers dinspre strada Soveja către strada Ion Rațiu, vor fi amenajate parcări longitudinale, asigurându-se un culoar central de circulație a autovehiculelor cu o lățime de cel puțin cinci metri.
Prin aplicarea acestor măsuri, străzile vor fi reconfigurate, după cum urmează:
- strada Tabla Buții devine arteră cu sens unic, dinspre strada Chiliei spre bulevardul Mamaia;
- strada Grozești devine arteră rutieră cu sens unic, dinspre bulevardul Mamaia spre strada Chiliei;
- strada Onești devine arteră cu sens unic, dinspre strada Chiliei spre bulevardul Mamaia;
- strada Dragoslavele devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Mamaia spre strada Chiliei;
- strada Viceamiral Ioan Murgescu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Chiliei spre bulevardul Mamaia;
- strada Ciprian Porumbescu devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Mamaia spre strada Chiliei;
- strada Războieni devine arteră cu sens unic, dinspre strada Chiliei spre bulevardul Mamaia;
- strada Aviator Ioan Muntenescu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Garabet Ibrăileanu spre strada Chiliei;
- strada Podului devine arteră cu sens unic, dinspre strada Aviator Romeo Popescu spre strada Aviator Ioan Muntenescu;
- strada Transilvaniei devine arteră cu sens unic, dinspre strada Aviator Ioan Muntenescu spre strada Aviator Romeo Popescu;
- strada Aviator Vasile Craiu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Chiliei spre strada Garabet Ibrăileanu;
- strada Aviator Romeo Popescu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Garabet Ibrăileanu spre strada Chiliei;
- strada Făgetului devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Mamaia spre strada Primăverii;
- strada Banu Mihalcea devine arteră cu sens unic, dinspre dinspre strada Pictor Ion Andreescu spre bulevardul Mamaia;
- strada Pictor Ion Andreescu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Ion Rațiu spre strada Panait Cerna;
- strada Panait Cerna devine arteră cu sens unic, dinspre strada Pictor Ion Andreescu spre strada Chiliei;
- strada Războieni devine arteră cu sens unic, dinspre strada Chiliei spre strada Pictor Ion Andreescu;
- strada Maramureș devine arteră cu sens unic, dinspre strada Panait Cerna spre strada Ion Rațiu;
- strada Mărăști devine arteră cu sens unic, dinspre strada Pictor Ion Andreescu spre strada Maramureș;
- strada Oituz devine arteră cu sens unic, dinspre strada Maramureș spre strada Pictor Ion Andreescu;
- strada Mărășești devine arteră cu sens unic, dinspre strada Pictor Ion Andreescu spre strada Maramureș;
- strada Farului devine arteră cu sens unic, dinspre strada Docherilor spre strada Primăverii;
- strada Docherilor devine arteră cu sens unic, dinspre strada Primăverii spre strada Pictor Nicolae Grigorescu;
- strada Pictor Nicolae Grigorescu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Docherilor spre strada Primăverii;
- strada Toamnei devine arteră cu sens unic, dinspre strada Pictor Nicolae Grigorescu spre strada Primăverii;
- strada Limanului devine arteră cu sens unic, dinspre strada Primăverii spre strada Toamnei;
- strada Ștefan Luchian devine arteră cu sens unic, dinspre aleea Cameliei spre strada Pictor Nicolae Grigorescu;
- aleea de acces între blocurile ST5 sc. A, ST5 sc. B, ST8 sc. A și ST7 sc. B devine arteră cu sens unic, dinspre strada Primăverii spre strada Pictor Ion Andreescu.
Noile sensuri unice precum și prioritățile din trafic vor fi semnalizate și prin marcaje longitudinale și transversale.
Bai voi aveti deficente de gandire acuta sa facem ceva pe spagile si pe contractele pe care trebuie sa le respectati ca ati ajuns sclavi la putere in loc de 10 min sa faci 3ore pana acasa s
1. O sa ajungem cu sensuri unice pe strazile care au un singur capat de acces. Si probabil cat de curand vom ajunge sa ne invartim in cerc prin tot orasul, printr-un urias sens giratoriu. Astept analiza cantitatii de combustibil utilizat si implicit a gazelor/noxelor emise conform “sistematizarilor”.
2. Daca tot punem sensuri unice, poate ca ar fi interesant sa eliminam scuarul median de pe Bd. Mamaia in dreptul strazilor cu sens unic, ca de pilda in dreptul str. Grozesti si str. Dragoslavele, pentru a permite accesul/traversarea bulevardului din str. Unirii, pana in str. Chiliei, la fel cum se poate traversa bulevardul in dreptul strazilor Onesti si Viceamiral Murgescu.
3. Daca tot se fac sensuri unice, poate trec in aceeasi zona in control inteligentii care le-au conceput si sa ridice masinile parcate pe tot trotuarul sau foarte departe de bordura, cam cum sunt lasate pe Viceamiral Murgescu.
4. Poate cu ocazia sensurilor unice reusesc si ei sa termine lucrarile incepute in zona, ca se “asfalteaza” cam de mult timp. Pana acum ar fi trebuit sa termine tot cartierul Faleza Nord, dar ei n-au reusit nici macar 4 strazi intre Mamaia si Chiliei.
Felicitări Primăriei care a stricat și strică tot orașul!👏