Primăria Constanța susține că utilajele pentru deszăpezirea orașului au fost pregătite pentru intervenții, iar în cursul serii de vineri, 03 decembrie, acestea au fost trecute în revistă de viceprimarul Ionuț Rusu.
„Experiența iernii trecute a fost o lecție bună pentru noi. Am învățat ce trebuie sa păstrăm și ce este necesar să schimbam, unde să intervenim mai eficient și cum să prioritizăm intervențiile. Vreau să îi asigur pe constănțeni că vom acționa peste tot: pe bulevarde, pe străzi, alei și trotuare, în centru, dar și la periferie. Nu vreau să mai aud că iarna ne-a luat pe nepregătite”, a spus Ionuț Rusu.
Astfel, potrivit datelor furnizate de reprezentanți ai instituției, în iarna 2021 – 2022, se va interveni cu:
- Autospeciale cu lamă
- Autospeciale cu lamă, cisternă și sărăriță
- Încărcătoare frontale
- Wole
- Autobasculante cu braț
- Containere de 16-20 mc pentru transportul zăpezii
- Freze de mici dimensiuni
- ATV-uri cu lamă
„În funcție de evoluția fenomenelor meteorologice, toate aceste utilaje vor fi dispuse în puncte fixe din municipiul Constanța pentru a interveni rapid”, susțin sursele citate.
Totodată, municipalitatea a mai anunțat că dispune de stocuri suficiente de material antiderapant.
Constănțenii au la dispoziție următoarele numere de telefon pentru a anunța orice probleme legate de serviciile de deszăpezire de pe raza municipiului:
- Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/55.00.55.
- Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă şi Situaţii de Urgenţă – 0737/552.271.
- Direcția Generală Poliția Locală – 0241/484.205 sau 0341.922
In fiecare an auzim vrajeala asta si in fiecare an cand ninge este jale pe strazi. Dinfericire se rezolva de la sine, dupa doua-trei zile.