Primăria comunei Fântânele a fost amendată cu 15.000 de lei, de comisarii de la Garda de Mediu Constanța, după ce pe un teren de la marginea localității au fost descoperite cantități mari de deșeuri.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Constanța, autorităţile administrației publice locale au obligația să organizeze, să gestioneze şi să coordoneze activitatea de colectare a deșeurilor provenite de la lucrări de construcţii abandonate pe teritoriul lor administrativ.
„Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu Constanța au identificat un teren, situat la marginea localității Fântânele, unde se aflau deșeuri provenite din construcţii – pământ și piatră, moloz, recipiente din plastic, folie etc, precum si deșeuri din gospodarii – deșeuri vegetale și gunoi de grajd, pe o suprafață de circa 2.000 de metri pătrați”, au precizat sursele citate.
Ulterior, urmare a măsurilor stabilite, primarul comunei Fântânele a demarat acțiuni de salubrizare a terenului pe care erau abandonate deșeurile.
Be the first to comment