În Sala Ovală a Palatului Administrativ, a avut loc astăzi, prima ședință a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din acest an, în cadrului cărei a fost prezentat și aprobat Programul orientativ de activitate al CCDCPPV aferent anului 2024. Calendarul întocmit poate suferi modificări în funcție de temele de interes care pot fi introduse pe ordinea de zi a ședințelor CCDCPPV.
“Problemele persoanelor vârstnice sunt problemele noastre, ale tuturor. Pe de o parte, ne arătăm respectul pentru cei care și-au îndeplinit rolul social, pe de altă parte, manifestăm grija pe care o datorăm seniorilor, grijă pe care și noi, la rândul nostru, așteptăm să o primim atunci când vom fi de vârsta lor”, a declarat prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa.
Din Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice fac parte următoarele instituții: Instituția Prefectului – Județul Constanța, Casa Județeană de Pensii Constanța, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, Direcția de Sănătate Publică Constanța, Casa de Asigurări de Sănătate Constanța, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului Constanța, Direcția Generală de Asistență Socială Constanța – Cămin persoane vârstnice, dar și organizații județene de pensionari (Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Constanța, Uniunea Județeană a Pensionarilor Constanța, Asociația Pensionarilor din Silvicultură – Filiala Constanța, Liga Județeană a Pensionarilor Constanța și Asociația Pensionarilor Tomis 2021).
Be the first to comment