Președintele PNL Bogdan Huțucă, a afirmat că după mai bine de patru ani, investiția privind modernizare Cazioului din Constanța, se apropie de final.
„Actualul ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, căruia îi mulțumesc pentru susținerea constantă, a demarat procesul de recepție a lucrărilor de reabilitare a acestei clădiri emblematice pentru România.
După mai bine de 4 ani, investiția realizată prinde viața, culoarea, lumina și atenția pe care o merită. În scurt timp, faleza Constanței va redeveni un punct de atracție, având o adevărată bijuterie restaurată la adevărata ei valoare. Totodată, îmi exprim speranța că, în perioada următoare, vom putea vedea și demararea lucrărilor de reabilitare a Palatului Reginei Maria din Mamaia.
Partidul Național Liberal, atât la nivel local, cât și central, a susținut în mod constant acest proiect de salvare a Cazinoului, un simbol pentru Constanța și pentru România” – Bogdan Huțucă.
Be the first to comment