Premieră la Forţele Navale Române! Sunt promovate misiunile marinarilor militari în patru porturi dunărene

Remorcherul Vârtosul intră în serviciul Forțelor Navale Române. FOTO navy.ro
Remorcherul Vârtosul intră în serviciul Forțelor Navale Române. FOTO navy.ro

Forţele Navale Române desfăşoară, în premieră, în perioada 9-12 mai, o acţiune de promovare a misiunilor marinarilor militari în porturile dunărene Olteniţa, Giurgiu, Turnu Măgurele şi Moldova Veche.

La Olteniţa, navele Flotilei Fluviale vor acosta marţi, 9 mai. Programul militarilor cuprinde întâlniri cu elevii Liceului Teoretic “Neagoe Basarab” (orele 12.00-13.30), iar de la ora 14.00 marinarii Flotilei Fluviale vor participa la ceremonia organizată de autorităţile locale la Monumentul Eroilor, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la obţinerea Independenţei de Stat a României. Navele militare îşi vor deschide porţile, între orele 16.00 şi 18.00, pentru populaţia civilă.

De la Olteniţa, cele două nave militare vor naviga în amonte şi vor acosta în Portul Giurgiu pentru o escală tehnică, după care se vor deplasa la Turnu Măgurele, unde vor ajunge joi, 11 mai.

Marinarii militari de la Flotila Fluvială vor continua campania “Bucuria copilăriei”, începută anul trecut, şi vor dona cărți și jucării preşcolarilor şi elevilor de gimnaziu, iar apoi vor prezenta oferta educaţională a Forţelor Navale Române elevilor de la Colegiul “Unirea” (orele 10.00-12.00). Tehnica şi armamentul navelor militare, dar şi atelierele de matelotaj vor putea fi admirate între orele 12.00 şi 13.30.

Marşul navelor militare se va încheia în portul Moldova Veche, vineri, 12 mai, iar navele vor putea fi vizitate între orele 14.00 şi 16.00.

În ultimii ani, marinarii militari din Flotila Fluvială au dezvoltat mai multe parteneriate și proiecte, care vizează dezvoltarea durabilă a populației de la fluviu, dar au promovat și acțiuni umanitare și de voluntariat. Flotila Fluvială este singura structură a Forțelor Navale Române specializată în asigurarea securității navigației pe Fluviul Dunărea și în zona lagunară din nordul Dobrogei și are în compunere personal calificat și nave de luptă adecvate pentru asigurarea căilor de navigație fluvială.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*