Vineri, 12 august, de la ora 9.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, se va întâlni, la Penitenciarul Poarta Albă, cu aproximativ 100 de persoane private de libertate (în majoritate tineri), pentru un dialog duhovnicesc în postul Adormirii Maicii Domnului. Vor fi citite și rugăciuni de binecuvântare.
În noaptea de vineri, 12 august, spre sâmbătă, 13 august, de la ora 01.30, la mănăstirea Lipnița, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți crucile ce vor fi așezate pe clădirea paraclisului nou, închinat Sfinților Luca al Crimeei și Paisie Aghioritul, și pe clopotniță, apoi va oficia Sfânta Liturghie.
Duminică, 14 august, începând cu ora 8.20, la Crucea Marinarilor de pe Faleza Constanța, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia ceremonialul religios de pomenire a eroilor marinari, iar de la ora 8.45 va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. În aceeași zi, de la ora 17.00, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Privegherii la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Constanţa (zona Dacia), iar de la ora 19.00, Privegherea la biserica „Adormirea Maicii Domnului I” (zona Tomis mall) din Constanța.
De la ora 22.30, la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din apropierea localității 23 August, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba punerii pietrei de temelie pentru un nou corp de chilii și va sfinți clopotnița și clopotele mănăstirii, apoi, la miezul nopții, va săvârși Sfânta Liturghie.
Luni, 15 august, începând cu ora 10.00, IPS Teodosie va fi prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei, iar de la ora 11.30, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cumpăna, va oficia Taina Sfântului Botez pentru 2 copii instituționalizați.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului reprezintă momentul în care Maica Domnului trece din viața pământească la cea cerească, eveniment ilustrat de cântările Bisericii: „Mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții”. Despre Adormirea Maicii Domnului nu sunt consemnate informații în Sfintele Evanghelii, ci doar în Sfânta Tradiție a Bisericii. Arhanghelul Gavriil i-a adus Maicii Domnului vestea că misiunea sa pe pământ se încheie, iar aceasta a mers în Grădina Ghetsimani. Întorcându-se acasă și-a luat rămas bun de la cei apropiați. Toți apostolii, în afara lui Sf. Ap. Toma, au fost aduși pe norii cerului.
A doua zi de la înmormântare a sosit și Sf. Ap. Toma, care a vrut să vadă pentru ultima dată trupul Fecioarei, dar, când mormântul a fost deschis, trupul Preasfintei nu mai era acolo, fusese luat de Fiul Său la ceruri.
Cea mai veche atestare documentară a praznicului Adormirii Maicii Domnului este din secolul V.
Be the first to comment