CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a organizat, în sistem de videoconferință, întâlnirea bilaterală româno-turkmenă, cu participarea reprezentanților Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Constanța Port Business Association.
Temele abordate s-au referit la rolul celor două țări în dezvoltarea și utilizarea la potențialul maxim al coridorului de transport Marea Caspică – Marea Neagră și, în special transportul containerelor pe această rută, precum și posibilitatea de a consolida cooperarea între porturi, inclusiv cu partenerii privați din domeniul logisticii.
Costel Stanca, directorul general al CN APM SA Constanța, a subliniat că unul dintre obiectivele importante ale companiei este de a identifica oportunitățile de atragere a traficului de mărfuri prin Portul Constanța cu utilizarea coridorului de transport Marea Caspică – Marea Neagră.
Portul Constanța a făcut deja pași importanți pentru a îmbunătăți cooperarea pe această rută de transport prin semnarea parteneriatelor și protocoalelor de colaborare cu Serviciul de Stat pentru Transport Maritim și Fluvial din Turkmenistan, cu porturile Poti și Batumi din Georgia, portul Aktau din Kazahstan și portul Baku din Azerbaidjan.
Importanța zonei Mării Caspice și a potențialului noilor fluxuri de mărfuri de pe acest coridor de transport se reflectă și în eforturile constante ale CN Administrația Porturilor Maritime SA de a susține activ inițiativele de deschidere a noi linii regulate între Portul Constanța și porturile de pe ruta Marea Caspică – Mare Neagră.
Be the first to comment