Portul Constanța sărbătorește 125 ani de la inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție și modernizare

Intrare Portul Constanța - Poarta 1. FOTO Cătălin SCHIPOR

Inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție și modernizare a portului Constanța prin punerea, la 16 octombrie 1896, a pietrei fundamentale s-a constituit într-un eveniment de importanță națională cu consecințe deosebite în timp privind dezvoltarea transporturilor maritime și terestre românești, progreselor orașului Constanța, precum și diversificării și amplificării schimburilor comerciale ale României cu alte state.

Documentul inaugurării a fost semnat de familia regală și de alte oficialități, introdus într-un tub de sticlă și încastrat într-un bloc de piatră de 40.000 kg, deasupra fiind așezată o placă pe care s-a scris data de 16 octombrie 1896. Blocul a fost ridicat și așezat, în sunetul fanfarei și al salvelor de artilerie, pe fundul mării:

“Noi,

Carol I

Prin grația lui Dumnezeu și voința națională Rege al României. În anul mântuirii 1896, în a 16-a zi a lunii octombrie, am pus piatra de temelie pentru construirea portului Constanța pe țărmurile Mării Negre. Dumnezeu dăruindu-Ne în domnia Noastră asupra acestei țări, numai ani de glorie, ca împreună cu viteaza mea oștire să-i pot da independență și o poziție statornică, dar și ani de pașnică domnie, am lucrat cu râvnă și stăruință pentru înflorirea și prosperitatea României.

Înmulțind căile de comunicație și rețeaua căilor ferate, unind cele două țărmuri ale Dunării prin podul de la Fetești-Cernavodă, luat-am hotărârea ca aceste temeinice și nepieritoare lucrări să fie desăvârșite prin întemeierea unui port la țărmurile vechiului Pont-Euxin, unde din veacurile cele mai îndepărtate comerțul a găsit un loc de adăpost, unde atâtea monumente istorice ne aduc aminte vechea dominație a strămoșilor noștri romani și unde și-a sfârșit zilele poetul Ovidiu.

În al 30-lea an al domniei mele și al 15-lea al fondării Regatului, am pus astăzi piatra de temelie a acestei însemnate lucrări, de față fiind Maiestatea Sa Regina, Altețele Lor Regale, Principele și Principesa României, înaltul cler, miniștrii mei, președinții și vicepreședinții Corpurilor Legiuitoare, înalți demnitari ai statului și corpul tehnic.

Nădăjduim că Dumnezeu ne va ajuta să desăvârșim în liniște și fericire lucrarea începută astăzi, care va duce peste mări, numele României și va înlesni în toate vremurile transportul bogățiilor acestei țări.

Spre amintire am subscris acest document, în îndoit exemplar, din care unul se va așeza în piatra de temelie, iar celălalt se va păstra în Arhiva Statului.”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*