Populația județului Constanța a scăzut între 1 iulie 2020 și 1 iulie 2021 cu 0,5 la sută

Orașul Constanța. FOTO Primăria Constanța

La 1 iulie 2021, populația după domiciliu în județul Constanța a fost de 758.186 de persoane, populația urbană și cea de sex feminin fiind majoritare (67,8 la sută, respectiv 51,6 la sută).

Potrivit Direcției Județene de Statistică Constanța, la 1 iulie 2021, populația după domiciliu din mediul urban a fost de 514.215 persoane, în scădere ușoară față de 1 iulie 2020 (cu 0,9 la sută). Populația din mediul rural este aproximativ la același nivel la 1 iulie 2021 față de 1 iulie 2020 (o creștere de doar 0,3 la sută).

Populația masculină la 1 iulie 2021 a fost de 366.901 persoane, într-o scădere ușor mai accentuată decât cea observată la nivelul populației feminine (cu 0,65 la sută față de 0,42 la sută), față de aceeași perioadă a anului precedent.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, comparativ cu 1 iulie 2020, remarcându-se o creștere (de 0,4 puncte procentuale) a ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste), concomitent cu o scădere de 0,4 puncte procentuale a ponderii populației în vârstă de muncă (între 15 și 64 ani). Ponderea persoanelor tinere (0-14 ani) rămâne aceeași la 1 iulie 2021 față de 1 iulie 2020.

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 109,5 (la 1 iulie 2020) la 112,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2021).

La 1 iulie 2021 cea mai mare pondere în totalul populației o deținea populația din grupa de vârstă 40-44 ani precum și cea din grupa 50-54 ani (8,8 la sută). Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6 la sută, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (5 la sută) și a celei de 10-14 ani (5,5 la sută).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*