Pompierii au intervenit la mai multe cazuri de bătrâni căzuți în locuințe. Unul era în stare de putrefacție

Intervenție a pompierilor militari
Intervenție a pompierilor militari

În ultimele 24 de ore, pompierii din cadrul ISU Dobrogea au primit mai multe solicitări pe raza municipiului Constanța cu privire la persoane în vârstă care locuiau singure. În două dintre cazuri nu s-a mai putut face nimic pentru persoanele pentru care s-a cerut ajutorul.

Prima solicitare a fost primită în seara de 12 octombrie în jurul orei 19.30. Locatarii blocului AV28 de pe strada Pelicanului nr. 1 din municipiul Constanța au sunat la 112 după ce din apartamentul unui bătrân a început să se simtă un miros urât. Acesta nu mai fusese văzut de la începutul săptămânii. La fața locului s-a deplasat o autospecială pentru descarcerare cu 3 subofițeri de la Detașamentul Palas, dar și un echipaj medical

După ce a fost spartă ușa, proprietarul apartamentului a fost găsit decedat, în stare de putrefacție. Cazul a fost preluat de poliție.

La aproximativ o oră, un alt apel la 112 solicita intervenția pentru deblocarea unei uși pe strada Arcului, nr.1, la Bl.D, Sc.C, tot în municipiul Constanța. La fața locului s-a deplasat o ambulanță SMURD și o autospecială de la Detașamentul Constanța Port. După ce au intrat în apartament, a fost găsit un bărbat de 82 de ani în stop cardio-respirator. Paramedicii au început imediat manevrele de resuscitare, dar acestea nu au dat rezultat, iar pacientul a fost declarat decedat.

În dimineața de 13 octimbrie, în jurul orei 4.00 pompierii militari au fost solicitați iar pentru deblocarea unei uși. De data aceasta, solicitarea a fost făcută pe bulevardul Ferdinand, la nr.95. Apelul la 112 a fost dat de către vecini pentru care au spus că timp de aproximativ 3 ore se auzeau țipete din apartamentul unui bătrân. La fața locului s-a deplasat o autospeciala din cadrul detașamentului de pompieri Fripis, dar și o ambulanță. Pompierii militari au spart geamul, au intrat în imobil și au găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 87 de ani căzut în baie.

Echipajul medical i-au acordat îngrijiri medicale bărbatului, dar acesta a refuzat transportul la spital.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*