La sfârșitul lunii august, un echipaj format din doi polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanţa – Secţia 5 Poliţie, a oprit un autoturism, condus de un cetăţean turc, după ce acesta săvârșise o contravenție la regimul rutier. Pentru a nu lua măsurile legale față de conducătorul auto, unul dintre cei doi polițiști i-a solicitat o sumă de bani neprecizată. Conducătorul auto a sesizat imediat fapta la S.J.A. Constanța, în scurt timp fiind realizată prinderea în flagrant a agentului de poliţie, la scurt timp după ieşirea din serviciu, după ce a primit suma de 400 de lei.
Dosarul a ajuns la Parchetul Tribunalului Constanța, unde fapta a suferit de o reîncadrare. Potrivit procurorilor, prin rechizitoriul întocmit în data de 26 septembrie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Rușescu Gigi Cristian, cercetat sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 din Codul penal şi înşelăciune prev. de art. 244 alin. 2 din Codul penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 2 din Codul penal.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Constanţa.
Be the first to comment