Guvernul a aprobat proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, fiind introduse noi măsuri pentru protejarea imediată a victimei și înlăturarea agresorului.
Ordinul de protecție provizoriu este diferit de Ordinul de protecție (OP), care este deja reglementat prin lege din anul 2012. Practic, Ordinul de protecție provizoriu este un instrument complementar Ordinului de protecție, care se emite de către polițist, de îndată, cu caracter executoriu, fără termen și fără somație, având valabilitate de 5 zile, cu posibilitate de prelungire până la emiterea Ordinului de protecție.
După ce polițistul va emite OPP, documentul va fi confirmat de către procuror, pe baza declaraților și a probelor strânse de către polițist. Ulterior, procurorul va avea obligația să transmită OPP împreună cu toate dovezile existente la dosar către judecător, iar acesta se va pronunța prin emiterea unui OP.
Prin actuala reglementare, polițistul va avea dreptul și obligația să se deplaseze la domiciliul victimei, să intre în domiciliu, chiar și cu forța, și să emită un OPP prin care să înlăture de îndată agresorul, chiar dacă acesta este titularul contractului de proprietate.
OPP va fi emis în baza unei Fișe de risc, prin care polițistul va stabili gradul de risc în baza evaluării de la fața locului. Dacă riscul pentru victimă este crescut sau foarte crescut, polițistul va emite un OPP, prin care pot fi dispuse următoarele măsuri pentru agresor:
- Evacuarea din domiciliu cu interdicția de a reveni pe toată durata valabilității OPP;
- Stabilirea unei distanțe minime de apropiere de victimă (de domiciliu, de locul de muncă, de școală, după caz);
- Confiscarea cheilor, a armelor.
OPP și OP vor fi monitorizate de către polițiști, nerespectarea măsurilor dispuse prin cele două instrumente constituind infracțiune, pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea de la 1 lună la 1 an.
Situația statistică în domeniul violenței în familie, potrivit IGPR:
Anul 2016
– 36.664 victime ale violenței în familie;
– 191 decese precizate de Ministerul Public;
– 2574 de OP emise, dintre care 743 sunt încălcate.
Anul 2017
– 20.617 victime ale violenței în familie;
– 84 decese;
– peste 3000 de ordine de protecție emise de instanță;
– OP încălcate – 1011.
Be the first to comment